duminică, 6 august 2017

Pe vremea Când încă mai doreai sa schimbi lumea

Pe vremea când iubeai un elefant 
Desenai norii cu roz, iar cerul cu orange
Apa avea consistenta unei melodii incolore 
Iar palmele îți erau veșnic zgâriate 

Pe vremea când iubeai un crocodil 
Iarba Îți mirosea a vata pe băț
Și balta din soațele casei îți părea un ocean 
Cerul întunecat îți rostea povesti neîntrerupte 
Iar mângâierile mamei îți păreau alintul suprem 

Pe vremea când iubeai o maimuțică 
Timpul nu avea măsura 
Iar soarele apunea doar ca sa răsară odihnit 
Urzicile îți umflau tălpile neobosite 
Iar nopțile erau lumile tale in care magia se întâmpla 

Pe vremea aceea toate animalele erau din plus 

Iar tu încă mai voiai sa schimbi lumea...

sâmbătă, 5 august 2017

Să pleci

Când te-am invitat în sufletul meu
N-am știut cât îmi va fi de greu 
Habar n-aveam că ce atât de mult am iubit 
Curând voi vrea sa nu fi întâlnit 
Nici nu am bănuit că mă voi îndrăgosti 
Deși era dorința mea supremă 
Nu intuiam c-această iubire mă va asupri 
Și că din vis va deveni problemă
Nu acceptam să cred că într-o zi voi vrea sa ma opresc, 
Să încetez să te iubesc 
Și-acum, când eu stau singură și tu petreci

Un singur lucru îmi mai doresc: să pleci! 

vineri, 4 august 2017

Spune-i

Spune-i
Spune-i c-o placi
Pentru că doar așa
Ai o șansă mică în fața ei
Să te remarci

Spune-i că-ți place zâmbetul ei
Vesel și colorat
Precum un curcubeu
Că-ți plac ochii ei
Umezi și-ntrebători
Că-ți place parul ei ondulat ca valul
Și încurcat mai mereu de vânt
Că-ți plac unghiile ei
Tot timpul îngrijite
Chiar și când sunt  cu vopsea de ulei spoite
Că-ți place mirosul pielii ei
Când capătă iz de mare
Și c-ai vrea s-o miroși zi de zi
La fiecare răsărit de soare

Spune-i că-i frumoasă
Că vorbește frumos
C-are glas blând
Și mers unduios
Spune-i că atunci când se schimbă
Cu drag o privești
Că-i sorbi unduirea-n oglindă
Spune-i c-o iubești!

marți, 1 august 2017

Cu mine însămi

V-aş ruga să luați loc. Nu toti în același loc. Azi aş vrea să vorbesc cu voi separat. Pentru că m-am cam săturat!
Mă așez pe-un fotoliu și tac. Mă întreb ce aş mai putea să fac. Îmi aprind o ţigară, închid ochii și plâng. Simt că-n bucăți infinite mă frâng.

Tu, creiere, spune-mi de ce, când mie mi-e bine, ție nu-ţi e? De ce când eu vreau să adorm ori când dorm, tu gândești și te zbați, tot visezi și încerci să-nțelegi ce în lume nu e? Creiere, ce visezi tu că e, crede-mă, chiar nu e. Adevărul e altul, eu ştiu, lumea e altfel, iar poveștile-n viața reală nu sfârșesc așa cum trăiești tu în lumea ta virtuală. De ce creiere, tu, când eu dorm tu ești treaz și când eu mă deștept tu mă-nțepi în obraz, mă-nroşeşti și mă-ncurci, ca și cum tu ești stăpânul meu absolut, iar eu sclavul tău în brânci. Mă subjugi...

Creierul meu mă ascultă turbat. Simt că nu prea-și găsește locul în cap. Tace stingher...nu-mi spune că viața mi-ar fi stearpa în ea fără el...

Acum voi ochi, de ce, când eu vreau să-nțeleg ce-i frumos, voi mi-arătați ceva fix pe dos. Și când vreau să afirm tare că-mi place, voi vă închideţi ca racul sfios  într-o carapace. Nu vreți s-acceptați că ceva e frumos, chiar dacă mie îmi place. E odios! Ceea ce voi vreți să văd că-i urat, mie îmi place, vă jur. Uitați-vă și voi mai atent în jur...

Și tu gură spurcată, tu taci, când eu fierb și sunt plină de draci. Iar când vreau să-ncep o cuvântare, tu nebuno, strigi tare. Când vreau o șoaptă sa spun, tu te bâlbâi, neghioabă, ca un nebun. Limba ta arde când văd ciocolată, iar tu gura, mă lași s-o mestec pe toată.
Iar voi mâini care, atârnați inutil pe langa picioare, când vreau sa scriu ceva, voi tremurați, iar când vreau sa pictez, parca turbați. Și picioarelor, doua butoaie, când vreau s-alerg, va plângeți ca va doare. Când vreau sa stau, va vine sa plecați. Și voi sunteți pline de draci?

Tu, Draga inimioara, tu mai mereu imi faci ceva sa ma doară. Chiar și atunci când cred ca-s fericita, tu inima m-anghesui pironita intr-un corp dureros, depresiv și osos. Când vreau de fericire sa mai plâng, tu ma opresti, simtandu-ma nătâng...

Dar tu, suflețel, tu aproape tot timpul tângui nițel. Tu ești trist și-ncercat de acest Corp prea nebun, prea ciudat. Ma tot uit la tine, incerc sa te mângâi, ești fragil și sensibil. Mi-e și mila de tine, drag suflet mare, căci tu n-ai loc aici, între acest cap și aceste picioare. Corpul acesta ți-e prea puțin, viața parca îți da doar venin.

De-un lucru fii sigur, drag suflet cald, eu niciodată nu te voi vinde!
Tu ești atât de mare, ca nici universul întreg nu te poate cuprinde

vineri, 28 iulie 2017

Moment



Sunt zile în care ți-e frig,
deși afară sunt 35 de grade.
Sunt zile în care simți că ai greșit,
deși nimeni nu ţi-a reproșat nimic.
Nu-ţi face griji.
Este doar momentul acela în care
ai uitat cât ești de valoros,
este momentul acela de slăbiciune
 în care ți-ai pierdut stima de sine.
Este momentul în care ai uitat să te iubești așa cum ești.
Păi dacă tu ai uitat asta,
cum ai pretenția ca alții să-și amintească?

joi, 27 iulie 2017

Ziua chimonoului




- Mi-ar plăcea sa te văd in fata gobanului îmbrăcată in kimono, ii șopti Pierre in timp ce o prinse ușor de talie și o trase înspre el. 
Dalia simți furnicături in palme amintindu-și de primul kimono cusut de mama ei, pe care-l primise cadou la vârsta de 8 ani. Își aminti cele 3 conciuri pe care i le prinsese mama cu grija, doua in lateral si unul in vârful capului si, cu zâmbetul ca o semiluna o pusese sa se uite in oglinda: "micuța mea japoneza. Vei fi o mare jucătoare de go!" Nu ajunsese nici măcar la 3 dani, dar emoția creată de aceasta amintire, in loc sa-i trezească regretul neîmplinirii dorinței mamei ei, ii stârni o nestavilită dorința de a se reapuca de învățat go. 

- O idee buna! Hai sa jucam go precum japonezii. 
Pierre zambi complice. 
- Nu vom fi chiar niste japonezi. Dar stiu un magazin cu specific in Cannes. 

Fugiră râzând pana la mașina și in mai puțin de jumătate de ora ajunsera in Cannes. Magazinul era deschis, vânzătoarea era chiar din Japonia. 

- Konnichiwa. Presuspun ca vorbiti japoneza.... spuse Dalia entuziasmata, cu ochii mari rotindu-si-i peste tot, uimita de toata acea amenajare cu specific.
- Oui, răspunse vânzătoarea surprinsă. 

Dalia proba 3 kimonouri. Alese unul mov, cu flori de Lotus pictate manual. Pierre strâmba din nas și alese unul din mătase, cu o dalie mare pe spate, brodată. Avea culoarea verdelui abia înmugurit, iar dalia era brodată cu fir grena, puternic contrastând cu fondul kimonoului. Dalia rase ca-și regăsi numele cusut acolo și o întreba pe vânzătoare, intr-o japoneza stâlcită: 
  • Veniți chiar din Japonia? 
  • Oui, madame, Răspunse ea tot in franceza, fără sa schițeze măcar un zâmbet din politețe.
Cerura sa li-l împacheteze și chiar dacă Daliei i se paru extrem de scump, sufletul ei chicotea și-i venea sa sara in sus de fericire. 

Inapoi la hotel, Dalia imbraca kimonoul direct pe pielea mirosind a alge si a mare si ingenunche in fata gobanului. Facu plecaciunea de inceput de joc.
- Onegaishimasu
- Onegaishimasu, frumoasa mea japoneza!


Era 12 decembrie. Afara erau mai mult de 18 grade, neobisnuit de cald pentru acea perioada. Câțiva leandri erau inca infloriti. Inainte de a pune primele piese handicap pe tabla, Dalia gândea: o sa notez aceasta zi in jurnalul meu ca Ziua Chimonului si o voi sarbatori an de an, indiferent de ce va fi mai fi maine...

luni, 24 iulie 2017

Ochii tăi


Ochii tăi au culoarea mișcătoare, 
Precum marea...
Când e zbuciumată
E maro, plină de alge muribunde 
Și când e senină, precum cerul 
Ce o adăpostește,
Devine verde, azurie sau turcoaz 
Precum ochii tăi
Pătrunși de irizații melancolice 

Mi-e dor de ochii tăi
Schimbători în culoare, 
precum marea infinită
Mă-ntreb ce culoare au
Atunci când iubești...

Ar mai fi ceva să-ţi spun



Ar mai fi ceva să-ţi spun 
Să-ţi spun că port în nari 
Mirosul salin al pielii tale 
Și că pașii mei, involuntar, 
Pășesc pe urmele pașilor tăi 
Că ochii mei taie zările tale 
Și că apusurile pe care tu le cânți 
Le privesc și eu, de aici 

Ti-aş mai spune și ca încă mă dor 
Respirațiile lipsite de parfumul tău de tutun 
Și că buricele degetelor mele 
Au înțepenit de luni de zile 
Pe pana cu care-ţi scriu romanul promis 
Și că inima mea, plăpânda mea inimioară
Plânge 
De prea multe ori plânge seara,
Însângerată 

Ar mai fi câte ceva să-ţi spun 
Dar tu cânți leneș 
În baldachinul împletit din sfori 
Pe malul acela ce cândva ne-a aparţinut
Iar eu refuz să te mai întrerup...

Sufletul meu e încă infantil



Sufletul meu e încă infantil 
El nu prea a crescut 
Cu fiecare boală ce a suferit 
Nu s-a maturizat,
ci a copilărit 

El încă zburdă vesel prin mulțime  
El încă rade tâmp la glume puerile 
El încă se hlizeşte 
La străzi de oameni pline 
El încă se prostește 
Strâmbându-se 
El nu îmbătrânește,
Ci doar copilărește 

Sufletul meu e încă un copil 
Și chiar de sunt matură uneori 
El mă reactivează, 
căci el e infantil...

joi, 20 iulie 2017

Când nu o să mă mai inspiri

Iubita mea, de unde voi afla 
Când dragostea ta
Nu va mai fi a mea? 
Și, draga mea, de undo voi ști
Când tu nu mă vei mai iubi?

Vei ști, iubitule, vei ști,
Căci visele ți se vor înnegri 
În ele nu vei mai avea 
Tandrețea și căldura mea
Și pielea nu-ți va mai vibra 
La mângâierea mea 

Vei ști
Căci soarele va răsări 
Direct înnourat 
Și chipu-ți va părea 
Mereu încrâncenat 
Iar degetele tale vor tremura ușor 
La fiecare tunet, la fiecare nor 

Vei sti cu siguranță
Că nu te mai iubesc
Căci să zâmbești, n-o să ți se mai pară
Ușor de schițat și atât de firesc 
Și inima ta nu o să-ți mai bată 
Regulat chiar și-atunci când este agitată

Dar cel mai sigur că nu te mai iubesc,
iubitule, vei fi,
când vei simți că nu poți să respiri 
Și mai ales atunci 
Când, dragul meu, n-o să mă mai inspiri...