joi, 14 februarie 2008

smotru


ajunsa in camarutza mea fara soare, mi-am descarcat toate temerile si toata sperietura mamei mele, care a zambit frumos, ca de fiecare data si m-a incurajat. a doua zi m-am infiintat plina de curaj in noua mea "casa". d. era acolo. facuse deja multa treaba si camera incepuse sa arate altfel. m-am dus la magazin sa mai cumpar cate ceva. era un magazin foarte aproape de camin, in care cand am intrat, am avut o senzatie de "deja vu". arata ca acele cooperative comuniste din copilaria mea. era dotat cu tot ce trebuia pentru o curatenie desavarsita. am cumparat, printre altele, un lighean rosu. toate erau rosii. mi-am inchipuit ca toti studentii din camin au in camera un lighean rosu si ca ar putea deveni elementul de identificare al studentilor din complexul tei. in fine, m-am reintors in camera si am inceput, alaturi de d. sa fac si eu cate ceva. exista, pentru cei care se pregatesc pentru arhitectura, o modalitate simpla de a desena perspectivele la doua puncte de fuga: se bat in planseta, cat mai aproape de lateralele acesteia, pe linia madiana, doua bolduri. acestea se folosesc pe post de opritor cand manuiesti teul pentru trasarea liniilor de fuga. aceste bolduri eu le bateam cu un ciocanel mic, cu maner de lemn. era un ciocanel la care tineam foarte mult, pentru ca era atat de dragutz, ca o jucarioara. imi amintesc ca, in disperarea mea de a curata wc-ul, l-am folosit ca sa bat piatra depusa in sute de ani in interiorul wc-ului. era o crusta groasa de calcar si alte reziduri umane depusa acolo pe care am dovedit-o cu acest ciocanel. milimetru cu militru am ciocanit pana ce wc-ul stralucea ca nou. in camera d. vopsea cu dibacie noptierele si ramele metalice ale paturilor suprapuse. era clar ca are experienta in ale vopsitului. ma gandeam deja ca la anu, cand nu voi mai fi boboaca, avand un precedent, voi putea si eu s-o fac mai bine si astfel, le voi minuna si eu, la randul meu, pe noile venite. la un moment dat... si-a facut apartia, pentru scurt timp... un gandac. era VIU. am sarit doi pasi inapoi si m-am abtinut cu greu sa nu tzip. am tras aer in piept si mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc cu timpul. doar acolo urma sa stau. trebuia sa-mi fac curaj si sa rezist, desi sunt convinsa ca mi zburlise parul in cap. incet, incet, camera a prins contur si a inceput sa fie locuibila. pentru ca o saltea noua de pat era inacceptabil de scumpa, am renuntat usor la a o mai cumpara. din nou mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc sa dorm si pe cea care era acolo. am intins cele doua paturi care le primisem peste ea, apoi inca una personala si deja devenise mai comoda. in scurt timp a devenit salteaua perfecta, pe care dormeam tun. o perdelutza, o fatza de masa, dulapurile prospat vopsite au dat camerei un aer prietenesc. niciodata pana la acea data nu fusese nevoie sa fac atat de mult curatenie. nu eram obisnuita cu astfel de activitati casnice, la mine acasa mama fiind cea care le facea si in locul meu. incepeam sa-mi aranjez lucrurile in dulapul captusit cu hartie. aveam un locshor al meu. din acel moment viata mea a inceput sa se schimbe. incepeam o noua etapa, departe de parinti, de prietenii din orasul meu. trebuia sa-mi fac noi prieteni, sa ma destanui in fatza altor fete, sa-mi impart spatiul meu de lucru si de odihna cu inca 3 fete... le-am cunoscut si pe celelalte doua: o boboaca, studenta la aceeasi facultate cu mine si o studenta in ultimul an. o sa scriu un capitol separat despre colegele mele, care mi-au devenit si prietene, si confidente, si colege si cateodata si partenere de cearta. :)
instalandu-ma in noul spatiu, ma simteam deja stapana pe viata mea. si pe buna dreptate, viata mea s-a schimbat incepand exact din acea clipa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău este important pentru mine!