duminică, 13 iulie 2008

ah, cat de mult iubesc

ah, cât de mult iubesc poezia
cu versurile și cu rima ei
cu multiplele înțelesuri care le ascunde
și cu starea care mi-o da când o recit

ah, cât de mult iubesc și muzica
cu acordurile ei ca scâncetele unui copil
și cu vioara care se aude în spate
ca o umbra care te urmărește peste tot

și cât de mult iubesc marea
cu valurile ei odihnitoare
și cu spuma moale și alba
ca o înghețata de vanilie

și cât de mult iubesc noaptea
atunci când e de nepătruns
când face sa strălucească luna
ca o minge de foc în bezna

și cât de mult iubesc nisipul fierbinte
pe care când pășesc desculță
îmi înfige colțurile de scoica sparta
fix în suflet

și cât de mult iubesc nemărginirea albastra
din care răsare o lumina roșie
exact în valurile negre ale marii
pe acordurile unei melodii
puse pe versurile
unui poet celebru...

2 comentarii:

Comentariul tău este important pentru mine!