marți, 31 ianuarie 2012

Nu-s și eu om?

Jacques-Louis David, Mars Disarmed by Venus and the Graces, 1824, oil on canvas, 308 x 262 cm. Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique, Brussels (© Royal Museums of Fine Arts of Belgium, Brussels [dig. photo: J. Geleyns / www.roscan.be])

De ce tu crezi că nu pot fi
la fel cum sunt toți oamenii?
crezi că nu văd, nu simt, n-aud?
sunt și eu om, nu sunt un sfânt...
 
la fel aud și eu, ca tine
un vers, o șoaptă, o melodie
la fel ca tine mă cutremur
și plâng și eu și gem și tremur
 
și gust plăcerea sau tresar
când beau otravă sau nectar
și mă furnică toată pielea
când simt plăcerea sau durerea
 
o floare albă mă-nfioară
cu frumusețea ei de-o vară
iar o furtună mă-nspăimantă
așa cum soarele mă încântă
 
și-mi tot pun și eu întrebări,
dar sunt deschisă la schimbări
și am și țeluri și dorințe
și fericiri și suferințe

pe toate le trăiesc din plin
și stau și plec, mă-ntorc, revin
mă îndoiesc,  m-ntreb, mă zbat,
că-s om ca tine: și cu virtuți și cu păcat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău este important pentru mine!