Chip de nisip

Am învățat să-ți desenez chipul

Cu multe culori

pe resturile de hârtie din scrisoarea de amor
Pe care am scris-o și apoi am rupt-o împreună
Un ochi pe o bucățică, unul pe alta,
Buzele fierbinți pe un colț îndoit
Fruntea ți-am schițat-o pe o bucată mai mare
Iar obrajii i-am înghesuit lângă urechi

Am lipit hârtiuțele una câte una
Ca să-ți mai revăd măcar odată fața
Si pentru a reciti binecunoscuta scrisoare
Lipsesc câteva bucatele,
Întregul este frânt
Cred ca le-a împrăștiat vântul nemilos
al unei despărțiri...

Dar am reînvățat să-ți desenez chipul
pe frânturi de cer,
pe margini de frunze
pe bucați mici de univers
sau pur si simplu, direct cu degetele
în nisipul ud

știu bine ca vântul ți-l va împraștia din nou
ca să ma facă să-ți uit chipul
la fel cum briza mării își poartă spre cer
particulele de nisip după ce acesta s-a uscat