duminică, 1 martie 2015

Fata cu inima deschisă


 
Ți-am adulmecat izul, precum fata în alb, albă ca norii, pe care ai întâlnit-o deunăzi. Credeam că sunt chiar eu fata în alb, dar m-am surprins goală, fără haine, în oglinda ce nu se rușina să mă reprezinte. Mi-am mângâiat părul. Ce ciudat, pătrunzându-l cu degetele mișcătoare, din el se desprindeau fulgi de păpădie. Mi-am amintit întâmplarea aceea stranie în care ne-am întâlnit întâmplator pe-un câmp plin de păpădii și am zâmbit fericită la imaginea primei noastre îmbrățișări printre fluturi. Nu puteam fi eu fata în alb și nici chiar fata în roșu. Pentru ca eu nu port straie pământești. Straiele mele sunt incolore, pentru că straiele normale n-ar putea îmbrăca inima mea deschisă. Eu sunt "fata cu inima deschisă". Ai întâlnit-o cândva și ai iubit-o, presărându-i pe piele atingeri sidefii, sărutându-i din depărtări ochii clipind a iubire. Ai atins-o de câteva ori în vaporii multicolori ai șoaptelor, iar ea s-a cutremurat în frământări dureroase. Ai cunoscut-o, fără straie colorate, fără regrete, fără înțelesuri, goală și moale, dar plină de puf strălucitor și de vise zburătoare. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău este important pentru mine!