luni, 17 octombrie 2016

Vorbe goale

 
cuvintele de sticlă
se sparg în zgomot surd 
ramân împrăștiate 
în drumul lat și lung 
călcăm desculți pe ele 
sângele ne țășnește 
din tălpile rănite 
de vorbele grăbite 

unele vorbe sunt
prea frumos colorate 
alte par diamante
când le-asculți de departe 
altele-s lucitoare 
în luna ce răsare 
dar tot cioburi rămân 
tot vorbe seci și goale 

nu arunca cu vorbe 
de sticlă, transparente 
căci n-au esență-n ele,
din suflet nu-s venite 
de ți se sparg în cale
în drumul tău în viață
devin  cioburi tăioase 
și piedici odioase

și nu uita că vorba 
ce tu o spui cu ură
din suflet fără milă
toată seva ți-o fură
și te transformă-ncet
fără a-ți da tu seama
doar într-un ciob infect

Un comentariu:

  1. Remarc o ușoară depresie în acest poem scris puțin înainte de a deveni doctoriță...te iert dacă ne scrii o poezie de iubire, dar optimistă!

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!