luni, 24 iulie 2017

Ochii tăi


Ochii tăi au culoarea mișcătoare, 
Precum marea...
Când e zbuciumată
E maro, plină de alge muribunde 
Și când e senină, precum cerul 
Ce o adăpostește,
Devine verde, azurie sau turcoaz 
Precum ochii tăi
Pătrunși de irizații melancolice 

Mi-e dor de ochii tăi
Schimbători în culoare, 
precum marea infinită
Mă-ntreb ce culoare au
Atunci când iubești...

Ar mai fi ceva să-ţi spun



Ar mai fi ceva să-ţi spun 
Să-ţi spun că port în nari 
Mirosul salin al pielii tale 
Și că pașii mei, involuntar, 
Pășesc pe urmele pașilor tăi 
Că ochii mei taie zările tale 
Și că apusurile pe care tu le cânți 
Le privesc și eu, de aici 

Ti-aş mai spune și ca încă mă dor 
Respirațiile lipsite de parfumul tău de tutun 
Și că buricele degetelor mele 
Au înțepenit de luni de zile 
Pe pana cu care-ţi scriu romanul promis 
Și că inima mea, plăpânda mea inimioară
Plânge 
De prea multe ori plânge seara,
Însângerată 

Ar mai fi câte ceva să-ţi spun 
Dar tu cânți leneș 
În baldachinul împletit din sfori 
Pe malul acela ce cândva ne-a aparţinut
Iar eu refuz să te mai întrerup...

Sufletul meu e încă infantil



Sufletul meu e încă infantil 
El nu prea a crescut 
Cu fiecare boală ce a suferit 
Nu s-a maturizat,
ci a copilărit 

El încă zburdă vesel prin mulțime  
El încă rade tâmp la glume puerile 
El încă se hlizeşte 
La străzi de oameni pline 
El încă se prostește 
Strâmbându-se 
El nu îmbătrânește,
Ci doar copilărește 

Sufletul meu e încă un copil 
Și chiar de sunt matură uneori 
El mă reactivează, 
căci el e infantil...

joi, 20 iulie 2017

Când nu o să mă mai inspiri

Iubita mea, de unde voi afla 
Când dragostea ta
Nu va mai fi a mea? 
Și, draga mea, de undo voi ști
Când tu nu mă vei mai iubi?

Vei ști, iubitule, vei ști,
Căci visele ți se vor înnegri 
În ele nu vei mai avea 
Tandrețea și căldura mea
Și pielea nu-ți va mai vibra 
La mângâierea mea 

Vei ști
Căci soarele va răsări 
Direct înnourat 
Și chipu-ți va părea 
Mereu încrâncenat 
Iar degetele tale vor tremura ușor 
La fiecare tunet, la fiecare nor 

Vei sti cu siguranță
Că nu te mai iubesc
Căci să zâmbești, n-o să ți se mai pară
Ușor de schițat și atât de firesc 
Și inima ta nu o să-ți mai bată 
Regulat chiar și-atunci când este agitată

Dar cel mai sigur că nu te mai iubesc,
iubitule, vei fi,
când vei simți că nu poți să respiri 
Și mai ales atunci 
Când, dragul meu, n-o să mă mai inspiri...



vineri, 14 iulie 2017

Mi-e dureros de dor


uite cum îmi plâng ochii
și degetele-mi tremur
cum carnea mea tresaltă
mă tem și mă cutremur
mi-e inima cuprinsă
de o tristețe surdă
uite cum pașii mei
nebuni și desculți umblă...

uite cum stau întinsă
în universul tern
rememorând plecarea
mea aproape spre infern
voiam să te păstrez
al meu pentru etern
dar te-ai întors cuminte,
tăceai, plecai solemn

și totuși m-ai rugat
să nu plâng
și n-am plans chiar atunci
dar uite acum cum tremur
mușcând din mal și stânci
și uite cum mă zbat
celulele mă dor
așa! e bine! pleacă!
mi-e dureros de dor...



Vrei totul înapoi?



Vrei totul înapoi? 
Tot ce mi-ai dăruit?
Ia lacrimile mele 
Căci pentru tine curg,
neîntrerupt, șiroit...

Cuvintele
Și mângâierile 
Și serile când ne plimbam
Pe malul cel pustiu 
Însângerat de soare 
Alinturile 
Și iubirea 
De sub cearșafuri mișcătoare 
Acestea nu le mai poți lua 

Nici timpul comprimat în clipe 
Ce a durat o viață pentru noi 
Și nici vioara scursă peste mine 
Ce mi-a cântat pe sânii goi 
Nici melodia ce-ai compus-o
Pe pielea mea înfierbântată
Acum nu mi le mai poți lua 
Tot ce-ai pierdut 
A înmărmurit 
Pe veci în mintea mea 

Îmi poți lua totul,
Tot ce vrei 
De la privire până la idei 
Un singur lucru nu poți lua 
Povestea mea cu tine-n ea!

joi, 6 iulie 2017

Go

Igo?  M-am îndrăgostit de go la vârsta de 7 ani, când mama mi-a spus:
- Te voi învața un joc magic! 

Eu am făcut ochii mari. In niciun joc de pana atunci nu descoperisem magia. 
- Va fi un joc precum o poveste. Tu vei avea propriile tale ținuturi, vei fi regina in țara ta și  vei putea cuceri și alte ținuturi.  
 
Suna intr-adevăr ca un basm. Ma vedeam deja o prințesa intr-un palat de cleștar cu mulți servitori in jurul meu, dând petreceri și dansând pana in zori. 

Și mama a adus o hartie, o rigla și un creion și a desenat 18 pătrățele pe doua direcții. Desenul arata ca o foaie de matematica, dar cu pătrățele mai mari. Apoi a desenat 9 puncte și mi-a zis: 

- aceste puncte sunt cele 8 capitale strategice ale tale. Din ele îți vei începe construirea ținutului tău ori le vei folosi pentru intemnitarea prizonierilor tai. Acestea sunt atuurile tale cu care pornești in viața și vei învața cu timpul ca fiecare are câte o caracteristica fantastica: putere, logica, perseverenta... 
- dar mama, acesta este ca un război. Eu nu vreau sa iau prizonieri. Eu vreau sa fie pace in țara mea. 

Mama a zâmbit și m-a sărutat pe frunte.

- Pentru pace si echilibru va trebui sa lupți! 
Și a început sa-mi explice, intr-un mod bizar, de ce am eu nevoie de 2 ochi pentru a supraviețui. Apoi mi-a explicat cum un nasture alb poate deveni prizonierul meu dacă îl inconjor in patru puncte cu nasturi negri. 

Cu cât o asculta pe masa sa, cu atât jocul i se părea ireal, tot mai greu de înțeles, nu-i găsea rațiunea, nu-i înțelegea sfârșitul. 

- Mama, dar când voi învața acest joc? 
- Nu-l vei cunoaște niciodată suficient, dar Îți garantez ca-l vei juca tot timpul așa cum vei trai. Dacă vei fi curajoasa și onestă in viața, tot așa îți va fi și jocul. Cu cât vei creste, cu atât îl vei juca mai bine, iar adversarii îți vor deveni din ce in ce mai puternici. Intr-o zi vei putea citi gândurile adversarului tău...
 
Era dificil pentru un copil de 7 ani sa înțeleagă substraturile psihologice ale unui astfel de joc. Dar vocea calda a mamei, convingerea și răbdarea cu care ii explica o făcea cu adevărat sa creadă ca ea va învața sa facă magie. 

Anii au trecut și micuței Dalia aceasta magie i s-a manifestat in tot ceea ce făcea și simțea. Trăia precum juca și juca precum trăia. Între ea și go se crease o legătura aproape dumnezeiască.

Prima partida de go

Parea ireal că, după 10 ani de așteptare era in sfârșit langa el. Îl privea cum deschide cu grija geanta de piele in care isi purtase tabla din lemn masiv de aghathis. Suorafata caroiata avea o culoare hipnotizantă și niște picioare bombate, ca niște bile. Apoi își scoase bolurile din bambus. Dalia se repezi asupra pietrelor negre si prinsa o piatra între degete. Era calda si mătăsoasă, ca pielea unei ființe. O ridica zâmbind in fata ochilor și rămase uimita de culoarea verde pe care o capătă când lumina dinspre mare o pătrunse. Respirația brusc începu sa-și accelereze ritmul. El era însă calm, serios și-și atingea jocul ca pe o icoana . Puse tabla direct pe mocheta, in mijlocul camerei, cu bolurile de-o parte și de alta. 
Își ridica privirea către Dalia (ダリア), rămasă înmărmurita de meticulozitatea cu care Pierre aranja "altarul" pentru joc. 
- Esti invitata mea! Și o prinse ușor de mâna și o ruga sa îngenuncheze in fata "altarului" improvizat. 
Ea îngenunche emoționată, intr-o plecăciune schimonosita și lipsită de gratia ritualica a adversarului. 
- Onegai shi masu! 
- Onegai shi masu! 
Jocul începu calm, cu câteva josekiuri clasice. După primele 15-20 de mutări Pierre preluase  mare parte  din tabla. Ea începu sa se panicheze, el zâmbi 
- Îți propun un târg. Poți pune doua mutări una după alta, dar la fiecare astfel de mutare, renunți la ceva de pe tine. Dalia roși imediat, dar accepta rapid provocarea, întrucât nu avea alta șansa de câștig. 
Rămase, după alta serie de atacuri, goală, doar cu lănțișorul primit de la mama ei la gât. Îl sacrifica și pe el, după un calcul de mai bine de 30 minute in schimbul unui ko. 

Pierre zâmbea, iar fața ii radia de emoția victoriei, dar mai ales de emoția trupului gol, parca sculptat in marmura, care aproape ii tremura îngenuncheat, dincolo de măsuța patratita pe care cădea, intr-un violet diafan, ultima raza de soare dintr-un apus mediteranean. 
- Nici ko-ul nu te mai salvează, draga mea Dalie, ai prea putine amenințări. 
Dalia râse, ca o copila rase, iar el ii prinse palmele și i le săruta.
- Akiramemasu! spuse cu teama de a nu părea un jucător prea slab și puse doua piese negre pe tabla. 
- Arigato! A fost un joc minunat
Arigato, Răspunse Dalia și-si făcu plecaciunea, apoi se trânti râzând in pat, așa dezgolită cum fusese înfrântă.

joi, 29 iunie 2017

Povești

Poveștile pe care nu le spunem
rămân suspendate
 ca niște paiațe strangulate,
semnându-și contopirea irevocabilă
cu durerea nimicului.
Poveștile pe care le împărtășim,
devin sublimele nestemate
ale întâmplărilor cu sens.
Viața își recapătă sensul
când ai ce povesti!

duminică, 18 iunie 2017

vineri, 9 iunie 2017

Mă citești


Mă citești de parcă ai citi în stele
Așa cum sunt
Cu dureri, cu iluzii, cu ambiții,
Cu idei, cu regrete, cu speranțe
Și cu toate problemele mele
Îmi ghicești ascendentul
Din trecut și prezentul.
Îmi citești viitorul
în cafea, de prin cărți înșirate și în palmele mele
Îmi privești ochii umezi și știi
Că de-ar trece ani mii
N-aş putea să concep
Fără stropul cafelei amare
O nouă și-o altă viața să-ncep...
Mă citești de parcă ai citi în stele
Infinitul cuvintelor mele
Stă piedestal sub picioarele tele...

joi, 8 iunie 2017

Mi-e somn



Mi-e somn de iubirea ta...
visele tale vreau
să-mi fie brațele în care adorm,
călcâiul tăuvreau să-mi fie
versul unui vis frumos!

joi, 1 iunie 2017

Gust de cireșe și de căpșune

Îți voi pune cireșe pe buze 
Soaptele ți le vor grai chiar sucul lor 
Pașii-ți vor poposi obosiți printre frunze 
De-atâta alergat și de atâta dor 

Îți voi stoarce căpșune pe limba fierbinte 
Sa-mi simți gustul pe care l-ai trăit 
In ziua-n care absolut pe nepregătite 
Pe viața tu de mine te-ai îndrăgostit 

miercuri, 24 mai 2017

Îngrozitor de fermecător

Misterios un soare apune 
În farfuria ta 
Îmi sting țigara groasă
în scrumieră
Și te întreb: 
Asculți manele? 
Ridici privirea calm 
Spre singura femeie 
Ce ți-a permis să îi vorbești în seara aceasta:
- Câteodată! 
Spagheta îmi  rămâne suspendată 
în vârful furculiței
"Cred că sunt demodată" 
gândesc...
Și mă opresc 
odată cu timpul încremenit 
în acest asfințit 

Nu pot să mă ridic 
Continuu te privesc 
şi doar remarc: ești îngrozitor 
de cuceritor...
Dar soarele e-orange în farfurie
În timp ce moare 
Într-un apus superb 

Acum este momentul 
Să mă ridic.
Și plec! 

Rămâne-n urma mea
Apusul nebunesc 
Din farfuria ta 
Și unicul regret 
Că ești îngrozitor 
De fermecător ...


marți, 25 aprilie 2017

Hai la mare!



Spune-mi despre ce vrei să vorbim?
Despre salvarea planetei,
Despre înmulțirea delfinilor,
Ori despre gaura din stratul de ozon?

Sunt pregătită pentru orice întrebare!
Doar că eu vreau acum
să fugim puțin la mare! 


Pe malul mării vom putea
Discuta despre transhumanța
transcendentală a sufletelor nemuritoare
Și despre capacitatea metafizică
A creierului uman...
Despre formele apriorice ale cunoașterii
Și despre mitoza organismelor unicelulare


Vii?

luni, 24 aprilie 2017

Prefă-te că mă iubești


Prefă-te iar că mă iubești
Și că mă porți la tine-n suflet
Poți să mimezi că mă privești
Când mintea-ți este doar un urlet

Prefă-te că mă bagi în seamă
Când lângă tine mă cutremur
Că nu mă lași să-mi fie teamă
Să plâng, să freamăt și să tremur 


Imaginează-ți că-s cu tine
Și tandru mă îmbrățișezi
Că palma mea inima-ți ține
În grijă, să nu explodezi


Prefă-te iar că mă iubești
Prefă-te iar că-ți este dor
Prefă-te că te-ndrăgostești
Iar eu mă voi preface că te-ador

Ai uitat să-mi spui adio


Ți-ai uitat pe noptiera mea
Cartea deschisă la pagina o sută,
Țigara neaprinsă
ca ultimă dovadă
Că ți-ai băut cafeaua rece
Și ai plecat în grabă


Un pulover rătăcit
Îți poartă-n el parfumul
De mosc, precum tutunul
Ce s-a împrăștiat prin pat
Când prea nervos te-ai ridicat
Și ai plecat...

La baie stă pe policioară
O lamă-a ta
Ce-ascunde-n ea puținul ADN
Ce-acolo l-ai uitat
Când te-ai ferchezuit și te-ai tăiat,

Iar peste cadă
Puțină spumă dintr-un gel
S-a cam uscat
Pe-o placă de faianță
Pare că te-ai semnat
Ultima oară când la mine te-ai îmbăiat

Mi-e stranie plecarea ta
Parcă-ai plecat dintr-o scenetă
Și parca-ai tot uitat câte ceva
Precum acele acte vechi din servietă
Semnate de-amândoi...

Aș vrea să fac curat
Să curăț după tine
Dar stau întinsă-n pat
Mă simt atât de bine
Nu vreau să te petrec
Și n-am niciun regret

Doar ca să pleci în grabă
Te-a preocupat
Încât și să îmi zici adio
Ai uitat
Ultima oară când, iubitule,
Din patul meu te-ai ridicat
Și nervos ai plecat...

joi, 20 aprilie 2017

Încă te aștept

Încă te aștept, iubite 
Ca o frunză în cădere 
Știu că iarna va veni 
Dar eu nu mă tem a geme 
Te aștept și cad într-una 
Într-un abis nesfârșit 
Martora îmi este luna
C-am strigat, n-ai auzit 

Te aștept ca o urmare 
A iubirii neîmplinite 
Te aștept ca un regret 
Al iernii mult prea grăbite 
Te aștept și cad, firește 
Crengii mele-i sunt prea grea 
Te aștept, nu-i o poveste 
Despre el și despre ea 

Este doar povestea mea
Spusa de-o frunză căzută 
Zace-acum în iarba udă
Vine iarna peste ea

Și  ea încă te așteaptă 
Ca o rază întârziată 
Poate te vei îndura 
Și-oi veni în vara ailaltă ...

Mi-e dor de vioara ta

Mi-e dor de vioara ta 
De buricele degetelor tale 
Pe sânii mei 
De cântul tău scârțâit 
Pe pielea mea înfierbântată

Nu mi-e dor de tine
Cât de dor îmi este 
De arcușul tău...

miercuri, 5 aprilie 2017

Ireal paradis


Buzele tale mi-au șoptit povestea
încântătoarea poveste de iubire dintre noi
am crezut în ea ca într-un vis
ma simțeam ireal ca-n paradis

Întâlnirea noastră ne fu nebună
ne-am iubit liniștit într-un dans
ca o mare adâncă de după furtună
am zburat amândoi
cat mai sus în abis
de aproape simțind ireal paradis

oricât ne fuserăm de tandri iubiți
oricât ne iubirăm, oricât ne simțirăm
un fulger sări între noi, răstigniți
şi moartă  ne fu iubirea de-o iarnă

m-ai rugat la-început să fiu precaută
şi inima mea s-o țin pregătită
să m-aștept că-ntr-o zi o să pleci negreșit
și-o să uiți brusc tot ce-ai iubit

știu, mi-ai zis, mi-ai scris, mi-ai prezis,
mi-amintesc ca prin vis
că trăim zi de zi
într-un fals paradis...









vineri, 24 martie 2017

Măreția ta



Nu-mi ajung ambele palme pentru a te mângâia
Și nici amândoi ochii pentru a te privi tăcută 
Nici brațele-amândouă pentru a te îmbrățișa

Da, nu-mi ajunge timpul să mi-l petrec cu tine 
Şi nici serile senine pentru a-ţi recita poezii 
Parcă nu-mi sunt destule ...

Nici soarele azi nu mai strălucește 
Suficient de mult pe chipul tău 

Cu fiecare clipă ce-o petrec lângă tine
Parcă tot nu mă satur 
Și tot nu îmi ajunge 
Și nici sufletul meu parcă
Nu e suficient de mare 
Încât să te cuprindă pe tine 
În întregimea și în măreția ta...

joi, 23 martie 2017

Tot ceea ce-ţi doresc

 Imagini pentru i wish for you
În serile în care mă sting de dorul tău
În clipele în care de tine-mi este rău
Atunci când universul se stinge către mine
Și doar o respirare în viață mă mai ţine
Când sângele-mi îngheață în venele pulsânde
Când palmele îmi cad greoaie, dar plăpânde
Când lacrimile-mi seacă de-atât amar de plâns
Și pulsul mi se-aude din ce în ce mai stins
Abia atunci poetic, ca într-o epopee,
Relev în poveşti triste a noastră odisee
Atunci realizez, cu sufletul cârpit
C-ai vrut să mă ucizi, nu să mă fi rănit
Rămân în așteptarea zilelor senine
Când bucuria vieții mă va uita de tine
Și în final de cântec, atât îți mai doresc
Când vei gândi la mine
Visez doar să zâmbești,
Nu să te întristezi!

miercuri, 15 martie 2017

Sa stai sa îmi vorbești!

E rândul tău acum sa îmi vorbești
Sa te opresti din a tăcea
De-atâtea ori când te-am văzut cum pleci
Am vrut sa îmi vorbești

Și te opresti
In ochii mei privești
Și îmi vorbești

- Tu, Draga mea făptura
Viața asta nu e o prăjitura
Pe care o degusti când ai tu chef
Ci-i o licoare amara
Pe care o înghiți seara de seara
Si Draga mea iubita
Ciudata și-aiurită
Sa nu crezi ca iubirea
Pe care tu mi-o porți
Mi-aduce fericirea
Fără de care tu, idealisto,
Sa trăiești nu poți
In jungla ta in care
Sălbatică trăiești
Eu, fără supărare,
Nu pot Nici sa respir
Iubito, prin urmare,
Te salut și ma-nclin!

Eu naucita ascult
Cuțitul mi-l implânt
În rana, mai adânc
Și te implor:
Te rog sa îmi explici
Sa înțeleg
Pe limba mea
Și pe întelesul meu...

- Tu nu ești eu!
Nu am ce explicații sa-ți mai dau
Eu langa tine
N-am de ce sa stau

Eu te-am rugat sa îmi vorbești
Acum te rog sa taci
Am înțeles ca a venit momentul
Eu sa rămân și tu sa pleci
Adio, deci,
iubitul meu din vis
Sunt sigura ca intr-o zi
Ne vom reîntâlni
Dacă  așa ni-i scris...

luni, 13 martie 2017

Să pleci!


- Te rog să pleci!
- De unde?
- Din inima în care stai,
ia-ți tot ce ai!
eacă din mine pentru veșnicie,
când te-am crezut, a fost o inepție.
- Și unde mă voi duce?
- Unde vrei!
- Te rog, în tine vreau din nou să mă ma iei!
- Te rog să pleci! A mia oară-ți cer să pleci.
Lasă-mă-n gândurile mele seci.
Lasă-mă doar cu mine, cândva-mi voi reveni.
Te rog să pleci și nu mai reveni!

Și ai plecat.
Te-ai mai uitat o dată încurcat.
Eu te-am privit cum pleci,
Aveam palmele reci,
Ochii îmi lăcrimau
Obrajii-mi tremurau...
Dar te priveam cum pleci.

- Te rog să stai!
În inima-mi nu prea mai este loc,
Dar uite, locul de lângă mine
E liber în tramvai.
Putem să stam de vorbă
Puțin, ca la-început
Când eu plângeam și tu m-ai cunoscut.

Tu stai puțin.
Stația ți-e la prima.
Cobori grăbit
Căci azi vine lumina
Și vrei sa fii acasă
Când posta-ți va trânti
Factura peste masă.

Prin geamul înnegrit mă uit la tine
Chiar nu ți-e dor de mine?
Eu te-am rugat să pleci
Iar tu, nepăsător,
Chiar ai pleca.
Ți-a fost greu sau ușor?

Acum aștept să suni
Să fulgeri și să tuni,
Dar sa te-ntorci în mine
Fără prea multe vorbe și fără de rușine.

Și-apoi, când o s-apari
Aş vrea iar să dispari
Cu mine pe poteci
să nu te mai petreci
Pentru că îți voi cere
Iar și iar să pleci!


duminică, 12 martie 2017

Ziua care nu a existat

În ziua care nu a existat
Ne-am întâlnit programat
Timpul ne-a fost complice
Și marea martoră
Perfect ne-a fost camuflajul
Încât nici Calea Lactee nu ne-a egalat strălucirea 


Povestea noastră nu se va ști
Și locul nostru nu se va afla
Mângâierile ce ni le-am împărtășit
Pe nisipul înghețat
Nu vor fi descrise în niciun poem

Nebunia noastră nu se va afla
Pentru c-a fost ca o poveste fantezistă
Noi am fost cele două personaje dintr-o ficțiune
Care nu-și vor juca niciodată rolul pe o scenă

Există dovada iubirii noastre,
Dar nimeni n-o va găsi
În timpul acestui prezent,
Iar când se va descoperi
Universul o va face nemuritoare
Precum ziua aceea care n-a existat
Încă...

miercuri, 8 martie 2017

Am burtă, dar nu sunt gravidă, e clar pentru toată lumea?

Să ne înțelegem: oamenii au burtă. Animalele au burtă. Toate viețuitoarele din lumea asta care mănâncă au burtă. Este valabil și pentru femei. Femeile au burtă. Numai în mintea vostră plină de postere cu fotomodele, femeile care au burtă sunt gravide. Numai în mintea voastră, toate femeile care nu sunt gravide au abdomenul plin de pătrățele. Că și voi, domnilor, neputând fi gravizi, aveti abdomenele numai fibră și pătrățele.
Eu am avut burtă de când eram mică. Nu burtă mică, abia sesizabilă, ci burtă mare, vizibilă, proeminentă. Așa cum au boșimanele, burtă mare, țâțele lăsate și fundul bombat. Fără să fiu gravidă. Când am fost mică, am scăpat, s-a pus totul pe seama rahitismului, apoi al vederii proaste, dar cu cât deveneam domnișoară, apoi adult în  toată regula, întrebările „ești gravidă?”, „când naști”, „ai gemeni” mă scoteau din minți.
Eram la muncă când această întrebare a venit de la un domn care nu văzuse în viața lui decât anorexice, iar burta lui, pentru că încă nu depășea dimensiunile unui butoi, nu o considera dovada vie a poftei sale de sarmale și de mici de la Dedulești, ci doar un artificiu care-i punea mai bine în evidență tricoul mulat.
– Sunteți gravidă?
Nu, nu eram, dar pentru prima oară în viață nu am mai putut raspunde cu o scuză de genul „nu, sunt puțin balonată”, ci am răspuns cu o minciună.
– Da, sunt! Haideți să continuăm schițele.
După doar câteva linii trase pe hârtie, domnul dă semne de nestăvalită dorință de socializare.
– În câte luni?
Simt un fior rece pe șira spinării. Răspund totuși calm, fără să mă intereseze dacă poate fi un răspuns credibil:
– În două luni.
– În două luni? Așa de mare burta pentru doar două luni?

Continuarea aici

Mințeam, plângeai

Da, știam că bărbații nu plâng. Eu însămi, o femeie, sclava slăbiciunilor sufletești și a trăirilor contrariante, de multe ori îmi înghițeam dureros lacrimile, înainte de a mi le vedea tu. Îți stăteam în poală și cred că îți ceream, bălmăjind povești puțin credibile, iertare. Nu te puteam privi în ochi. Recunosc, nici nu făceam eforturi pentru a-mi depăși neputința. Deodată, am simțit ceva cald pe obraz. Cerul era senin, ca ochii tăi pe care-i sărutasem înaintea mărturisirilor mele mincinoase. Știai că te mint, dar mi-ai spus cald: „te cred” și mi-ai mai strâns încă o dată palmele mereu reci. Apoi m-ai lăsat să mă întind în poala ta mai bine, cu obrajii arzând de rușine și cu buzele mușcate de sărutul tău sălbatic.
Jubilam în gând că mă crezi când am simțit picătura aceea… apoi altele. Fără un sunet, fără măcar un mic geamăt, îmi părea nefiresc să fie un plâns. Bărbații nu plâng, mi-am spus în gând, refuzând sa mă întorc către tine ca să mă conving. Și totuși fața mi-era udă de lacrimile tale. Mă prăbușeam cu fiecare picătură care-mi cădea ca un bolovan, făcând să-mi sară din piele sângele. Eram nedumerită și te-am întrebat: încă mă iubești? Mi-ai răspuns cu glasul bărbătesc, de data aceasta puțin tremurat: te cred!

Continuarea aici

A fi femeie este o binecuvântare

Pentru că este 8 Martie, ziua femeii, mi-am propus să vă vorbesc despre femeile care mi-au modificat traseul vieţii, femeile fără de care viaţa mea nu ar fi fost atât de frumoasă. Le voi enumera în ordinea cronologică în care au intrat în viaţa mea.
Prima femeia care m-a marcat a fost mama, fireşte, modelul meu, puterea mea şi inspiraţia mea. Este femeia în a cărei viaţă am intrat eu şi sunt sigură că alegerea am făcut-o eu, printr-o putere ce depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la ea a fost să fiu şi eu, la rândul meu, mamă.
Apoi au fost cele două bunice.
De la bunica paternă am învăţat să mă închin, să mă rog, să fiu iubitoare şi bună, să muncesc până la epuizare fără să mă plâng, să mă iubesc așa pitică şi să merg desculţă, chiar dacă tălpile îmi sângerează.
De la bunica maternă am învăţat toleranţa, supunerea aceea până la sclavie aproape, în sensul creştinesc, am învăţat să iubesc şi să respect animalele la fel ca pe oameni, pentru că şi ele au suflete, şi ele sunt capabile de iubire, doar că nu pot vorbi, am învăţat să fiu matinală pentru a putea termina toate treburile zilnice, să-mi doresc familie şi copii, să lupt pentru visele mele şi să tratez cu seriozitate şi pasiune tot ceea ce fac.

Continuarea aici










marți, 7 martie 2017

Robotizare


Cu timpul vom deveni roboți
cu cipurile implantate în ceafă
comunicând virtual zi de zi, secundă de secundă,
cu degetele setate doar pentru tastare,
nu pentru scriere caligrafică,
nu pentru pictură,
nu pentru cântat la pian sau vioară
și nu pentru simțirea pielii iubite,
vom fi robotizați
în mod absolut

poate ne vor scârțâi încheieturile
poate vom rugini pe alocuri
poate vom avea privirile orbitor de stălucitoare
ori poate ne vor crește fire  din abdobene
și ne vom electrocuta la atingeri

poate vom simți gust metalic în gură
la fiecare sărut
și poate fiecare îmbrățișare
se va termina într-un cimitir de mașinării scoase din uz
dar iubindu-ne
vom reuși
să re-umanizăm
roboții din noi...

sâmbătă, 4 martie 2017

Paradis și infern în noi


De fiecare dată când
Îmi vorbești răspicat
Și apăsat
Și înțepat
Și mă privești în gol
Și mă gonești
Și mă lovești
Cu vorbe
Și cu gânduri
Te văd cum te transformi
În omul rece, tern,
În care încolțește
Un infern 


Și-atunci când te dezbraci
De caracter
Și zbieri
Și urli
Și răcnești
De la pământ până la cer
Te simt cum tot ce ai intern
Îți naște un infern

Eu nu voi sta așa pe lângă tine
Sufletul meu vrea sa îmi fie bine
Eu voi fugi,
în lumea mare voi fugi
voi plânge și voi suferi,
dar rațiunea-mi spune
c-așa pot viețui
Cât timp mă voi iubi
Nu pot a mai muri

Și știi c-atunci când tu urăști,
Nu îmi poți face rău
Ci doar sădești sămânța,
De-atâtea ori ți-am zis,
Unui nou început,
unui alt paradis

marți, 28 februarie 2017

Locul potrivit

Gunoaielor le stă bine la coş, la fel cum icoanelor le stă bine pe peretele de la răsărit.

miercuri, 22 februarie 2017

Când ma vei...

Când ma vei cunoaște
Norii se vor face cuib
Pentru aripile ce ne vor zbura încleștate
Și zarea ni se va face privire
Pentru atingerile crepusculare

Când ma vei întâlni
Universul își va cânta nemărginirea
In sunete prelungi de aurore boreale
Iar vântul va sufla
Prin porii miscatori ai unui nai cioplit din păduri seculare

Când ma vei atinge
Stelele își vor opri pentru o clipa căderea strălucitoare
Căci însăși răsuflarea sacadata a sufletelor noastre
Va aștepta pentru o clipa
Aceasta regăsire

Când ma vei iubi
Ma vei fi regăsit
După îndelungate așteptări străfulgerate...

duminică, 19 februarie 2017

Așteptări

Nu, să n-ai așteptări mari de la omul mic. Sinceritatea, loialitatea și generozitatea ta nu sunt virtuți, ci doar slăbiciunile de care profită pentru a te subjuga. Cu ele își hrănește vanitatea...Iubirea nu și-o poate hrăni, căci n-a cunoscut-o și nu va fi capabil s-o cunoască. Astfel de oameni trebuie lăsați să se războiască doar cu cei de teapa lor.

vineri, 27 ianuarie 2017

Parfum din tine

- Și dacă s-ar face un parfum cu numele tău, cum ai vrea sa miroasă?
- Pai întâi de orice ar trebui sa aibă izul puțin sărat de mare, puțin albastru de vânt, puțin verde de alge și puțin galben de nisip fierbinte.
- Adică ar mirosi ca tine după o zi la plaja?
- Nu chiar, pentru ca as vrea sa miroasă puțin a liliac și chiar așa lila, a zambile...
- Deci ar mirosi ca după o zi petrecuta de tine intr-o grădina de pe malul marii
- Oarecum. As mai vrea sa prindă puțin din mirosul ploii, puțin din mirosul soarelui fierbinte, puțin din mirosul pielii abia spălate și puțin din mirosul nopții, după ploaie, când pe cer ar fi luna noua...
- Hmmm. Deja simt ca începe sa miroasa a tine...



miercuri, 18 ianuarie 2017

Vă rog să vă dezbrăcați. De tot!

Aveam căpuşe. Nu pe mine, ci în curte. Era anul acela în care apocalipsa şi sfârşitul lumii urmau să se tragă de la căpuşe, după cum relatau canalele de ştiri. Prin urmare, auzind eu de la babele din sat că există un leac miraculos, m-am dus la farmacia veterinară din colţ şi am cerut licoarea ucigătoare. Mi-a dat o sticluţă micuţă, de vreo 5 ml.
Acasă, înainte de a o dilua într-o găleată cu apă, citesc îngrozită pe etichetă: o picătură poate ucide o vacă. Minunat, zic în mintea mea și pun sticluța goală, după ce o diluez,  pe chiuveta din bucătărie, în ideea ca o voi arunca la coș după ce voi merge la baie. În drumul meu spre baie, pe blatul bucătariei observ o ciocolată deschisă. Intru instantaneu în șoc hipoglicemic și îngurgitez cât ai clipi toată cicocolată, lingându-mi la propriu degetele. Apoi merg la baie, fac ce era de făcut și când să mă spăl pe mâini eticheta „o picătură, o vacă” îmi sparge retina. Creierul se inundă, limba începe să mă piște și conștientientizez în ultima clipă a vieţii mele: degetele, soluția, vaca…
Târându-mă aproape (de spaimă, nu din alte cauze), ajung la telefon și sun la cabinet: „doamnă, am lins soluție de-aia cât să moară o ciurdă de vaci…, ce e de făcut?”. O simt pe doamna că intră în panică, aproape strigă și mă imploră să fug la spital.
Cu soțul îngrozit după mine și cu sticluța bine ambalată într-o sută de pungi, ajungem la spital. La primul ghișeu, când dau buletinul și arăt sticluța, recepționera trage semnalul de alarmă: panică totală.
– De unde aveți această soluție?
– De la farmacia veterinară. Ce-i în neregula? Am dat 12 lei pe ea.
– Este interzisă!


Continuarea aici





duminică, 15 ianuarie 2017

Cântă-mi natura, iubire!


Iubire,
ființă vie 
ce sălășluiești în mine,
ascute-ți arcușul 
și cântă-mi natura,
căci numai despre ea 
îmi poți cânta acum!
Pune pe note 
culorile ei intense 
și varsă-le în mine,
ca pe o pânză neîncepută...
Cântă-mi natura, 
iubire din mine,
pentru că doar natura
poate fi cel mai gingaș viers
și numai tu, iubire,
o poți reproduce în sunete
atât de suav!

miercuri, 11 ianuarie 2017

Prima iarnă când noi ne-am iubit



în prima iarnă când noi ne-am iubit 
era atât de cald 
încât flori creșteau din pamant 
pe te miri unde 
în mijlocul potecilor 

în prima iarnă când ne-am iubit 
marea cânta în duet c-o vioară
chelnerii serveau la terase înfrigurați
căci era încă iarnă afară şi nu vară

degetele noastre s-au împrietenit 
şi pielea ta s-a topit peste mine 
luna ne zâmbea albă şi plină 
căci era prima iarnă
în care noi ne-am iubit...


dans le premier hiver quand nous avons aimé
il faisait si chaud
que les fleurs poussent sur le sol
dans des endroits inattendus
au milieu des sentiers

dans le premier hiver quand nous avons aimé
la mer et  un violon chant duo
serveurs froids servis aux terrasses
parce qu'il était encore l'hiver et non pas l'été sur

nos doigts sont devenus amis
et votre peau a fondu sur moi
la blanc pleine lune nous sourire
parce qu'il était le premier hiver
quand nous avons aimé ...