luni, 24 iulie 2017

Ar mai fi ceva să-ţi spun



Ar mai fi ceva să-ţi spun 
Să-ţi spun că port în nari 
Mirosul salin al pielii tale 
Și că pașii mei, involuntar, 
Pășesc pe urmele pașilor tăi 
Că ochii mei taie zările tale 
Și că apusurile pe care tu le cânți 
Le privesc și eu, de aici 

Ti-aş mai spune și ca încă mă dor 
Respirațiile lipsite de parfumul tău de tutun 
Și că buricele degetelor mele 
Au înțepenit de luni de zile 
Pe pana cu care-ţi scriu romanul promis 
Și că inima mea, plăpânda mea inimioară
Plânge 
De prea multe ori plânge seara,
Însângerată 

Ar mai fi câte ceva să-ţi spun 
Dar tu cânți leneș 
În baldachinul împletit din sfori 
Pe malul acela ce cândva ne-a aparţinut
Iar eu refuz să te mai întrerup...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău este important pentru mine!